S-a semnat dupa o lunga perioada contractul de finantare pentru construirea partiei de schi de la Slanic Moldova. Contractul a fost semnat intre Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Est, Consiliul Judetean Bacau si Primaria Slanic Moldova. Valoarea proiectului se ridica la 24,7 milioane de lei, din care valoarea neeligibila este de 2,6 milioane de lei, iar cea eligibila ajunge la 17,4 milioane de lei. Contributia locala va fi de 11,3 milioane de lei, iar finantarea nerambursabila se va ridica la 8,7 milioane de lei.Partia de schi de la Slanic Moldova ar fi singura din judet care ar imbunatati oferta turistica. În primăvară va fi defrişată pădurea şi vor începe amenajările iar autorităţile speră ca până în iarna anului viitor investiţia să fie gata şi să aducă profit. Partia de schi va avea peste 1,5 km lungime, va fi dotata cu instalatie de nocturna si tunuri de zapada, locatia aleasa fiind cea de pe versantul Muntelui Nemira.
Conform modificarilor din Legea Educatiei, elevii cu merite deosebite, dar si cei care fac naveta sau care sunt nedeplasabili beneficiaza de ajutor. Cei care nu au posibilitatea de a invata intr-o unitate de invatamant in localitatea de domiciliu vor fi sprijiniti prin decontarea chetuielilor de transport la cea mai apropiata scoala sau vor primi cazare si masa gratuite in internatele scolare, cu exceptia celor inscrisi in invatamantul postliceal Elevii cu performantele scolare exceptionale pot promova 2 ani de studii intr-un an scolar la decizia unitatii de invatamant, pe baza unei metodologii nationale aprobate prin ordin al ministrului Educatiei. O alta prevedere arata ca pentru copiii cu cerinte educationale speciale sau nedeplasabili din motive medicale, se poate organiza invatamant la domiciliu sau pe langa unitatile de asistenta medicala.
Politistii de la Serviciul Arme, Explozivi, Substante Periculoase au mai prins o persoana in timp ce incerca sa comercializeze petarde. Este vorba de un adolescent de 16 ani din comuna Balcani care avea asupra sa 300 de petarde din categoria a II-a pe care avea de gand sa le comercializeze. Articolele pirotehnice au fost ridicate in vederea cercetarilor, iar in cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de detinere fara drept de articole pirotehnice din categoria a II-a. Potrivit legii, persoanele care au implinit varsta de 16 ani pot detine si utiliza articole pirotehnice din categoriile 1 si P1 si din care fac parte articole pirotehnice de divertisment, cu un risc foarte scazut si un nivel de zgomot neglijabil, destinate utilizarii in spatii restranse. Vanzarea acestora se face numai de catre persoanele autorizate iar operatiunile cu articole pirotehnice, efectuate fara drept, se considera infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an.
Doi angajati ai Carom Onesti s-au aflat marti, 13 decembrie, dimineata la un pas de moarte. Seful de atelier si lacatusul de vagoane au incercat sa efectueze o manevra de rutina . Au incercat sa deschida ventilul central, dar acesta era blocat. Nereusind sa miste din loc ventilul, cei doi salariati au deschis capacul de la gura de vizitare a vagonului. Unul dintre angajati, lacatusul de vagoane, a intrat inauntru ca sa dezghete cu apa calda ventilul. Cum acolo nu era oxigen acesta a lesinat pe loc. Seful de atelier a coborat sa il salveze dar si acesta a lesinat. Au fost transportati la Spitalul Municipal Onesti unde au beneficiat de asistenta medicala de urgenta iar acum se afal in afara oricarui pericol. Cauzele accidentului vor fi cercetate de catre conducerea Carom Onesti iar concluziile vor fi inaintate Inspectoratului Teritorial de Munca Bacau.
Miercuri 14 decembrie, maxima va fi de 10 grade iar joi 15 decembrie maxima va fi de 7 grade.






